Melodie, despre cei care au prieteni, buni, pe care te poți baza la distracție, dar mai ales la nevoie, chiar daca sunt puțini la număr.
Că am prieteni puțini,
Dar eu zic: buni,
Cu sufletul plin.
Nu-i număr pe degete,
Nici în vorbe mari,
Îi simt lângă mine
În zilele grele și-n sărbători.
Nu-s mulți, dar sunt reali,
Râd cu mine, cad și sar,
Când lumea e gri,
Ei pun culoare iar.
Prietenii mei, comoara mea,
Cu ei viața dansează, nu stă pe loc, așa.
Puțini, dar adevărați,
Cu inimi deschise și pași asortați.
Prietenii mei, știu ce să spună,
Când ziua e grea, o fac mai bună.
Ne știm din priviri,
Din glume târzii,
Din nopți fără planuri
Și dimineți târzii.
N-avem nevoie de scenă,
Nici de aplauze mii,
Doar o masă, o poveste
Și-un „hai, rămâi”.
Când drumul e strâmt
Și pasul mai greu,
Ei sunt acolo,
„Hai, mergem mereu”.
Prietenii mei, comoara mea,
Cu ei viața dansează, nu stă pe loc, așa.
Puțini, dar adevărați,
Cu inimi deschise și pași asortați.
Prietenii mei, știu ce să spună,
Când ziua e grea, o fac mai bună.
Și dacă mâine lumea se schimbă iar,
Știu cine rămâne, știu cine apare clar.
Nu contează câți sunt,
Contează cum sunt.
Prietenii mei, aici și acum,
Cu ei fiecare zi e un drum mai bun.
Se tot spune adesea
Că am prieteni puțini…
Dar eu zic, zâmbind:
Buni.