Versurile acestei melodii, le-am compus, gândindu-mă la cum noi cu toții, oamenii, alergam toată viața, după case, vile, mașini, lucruri materiale, dar nu apreciem ceea ce ne este tot timpul la îndemână și cel mai ieftin cu putință, VIAȚA.

Deabia când ne lovește vreo boală, vreo durere mai mare, începem să vizualizăm ceea ce nouă ni se pare normal, totuși este totul.

Un moment când începem să apreciem ce avem,

Nu ce ne dorim, nu ce visăm pe rând.

Când corpul cedează, sufletul înțelege,

Că timpul nu așteaptă și nimic nu ne alege.

Am alergat orbește după aur și faimă,

Fără să vedem cât ne pierdem din inimă.

Când durerea bate, adevărul apare,

Tot ce contează nu se poate cumpăra.

Să nu alergăm după bogății,

Când viața se scurge printre zile târzii.

Sănătatea e cel mai de preț dar,

Când o pierzi, înțelegi ce-i mai de preț

Boala ne învață lecții grele,

Ne pune pe pauză, ne rupe din ele.

O respirație simplă devine un vis,

Și tot ce-ai ignorat acum e promis.

Nu palatele țin durerea departe,

Nici banii nu vindecă nopțile sparte.

Doar liniștea, grija și omul de lângă tine

Te țin în picioare când totul se rupe-n tine.

Să nu alergăm după bogății,

Când viața se scurge printre zile târzii.

Sănătatea e cel mai de preț dar,

Când o pierzi, înțelegi ce-i rar.

O clipă de bine valorează mai mult

Decât un munte de aur, tăcut și surd.

Boala nu iartă, dar poate trezi

Un suflet pierdut între „vreau” și „a fi”.

Un moment când începem să apreciem ce avem,

Nu ce ne dorim, ci clipa din prezent.

Să nu alergăm după bogății în zadar,

Sănătatea e cel mai de preț dar.