Versuri inspirate de parfumul imbietor al pomilor fructiferi din parcuri.
Miresme la tot pasul mă cheamă încet,
Pe alei uitate de timp și regret,
Lumina se scurge prin ramuri târziu,
Și parcă te caut, dar nu mai știu.
În aer plutesc șoapte reci,
Din vise ce nu le mai înțelegi,
Se leagănă clipa între ieri și acum,
Ca un dor fără drum.
Parfum de astenie în sufletul meu,
Se-ntinde ca umbra unui apus greu,
Pastel de culori îmbietor,
Dar inima tace, nu-i dă ecou la dor.
Parfum de astenie, dulce și stins,
Ca dorul ce arde, dar nu-i aprins,
Vise de iubire se pierd în vânt,
Și rămâne doar un gând.
Vise de iubire se-aștern pe asfalt,
Ca flori risipite sub cerul înalt,
Se rupe o clipă din ce-am fost cândva,
Și-o las să se stingă în urma ta.
Privirea alunecă lin peste tot,
Dar nu te mai găsește în niciun anotimp,
E liniște-n glas și pași fără rost,
Ca un vis ce-a fost.
Parfum de astenie în sufletul meu,
Se-ntinde ca umbra unui apus greu,
Pastel de culori îmbietor,
Dar inima tace, nu-i dă ecou de dor.
Parfum de astenie, dulce și stins,
Ca focul ce arde, dar nu-i aprins,
Vise de iubire se pierd în vânt,
Și rămâne doar un gând.
Și poate într-o zi, când plouă cu flori,
Te-oi regăsi printre aceleași culori,
Dar până atunci, rătăcesc ușor,
Într-un anotimp plin de dor.
Parfum de astenie mă ține-n loc,
Între ce-a fost viu și ce e doar joc,
Pastel de culori îmbietor,
Dar eu sunt doar umbra unui decor.
Parfum de astenie, lin și pustiu,
Ca dorul ce vine prea târziu,
Miresme la tot pasul mă dor,
Și te caut… dar nu mai cobor.
Leave a Reply